° Rating: 2,25/5 ⭐️
° Gen: fantasy, romance, dystopia, retelling
° Pagini: 512
° Editura: @ledaedge
•👑•
Pentru toți, Alizeh este o slujnică de care te poți lipsi oricand şi a cărei identitate nu va fi dezvăluită niciodată: ea este moștenitoarea de mult pierdută a unui străvechi regat al djinnilor. Este mereu vânata şi silită să se ascundă la vedere, altminteri se va expune la pericole cumplite.
Până într-o zi, când face o greșeală.
Prințul moștenitor, Kamran, a auzit profețiile; știe despre înfiorătorul monstru care, se spune, îi va ucide bunicul. Întunericul se pogoară cu repeziciune asupra imperiului său, imboldindu-l pe tânăr să îi caute originile. Însă cu cât devine mai suspicios în privința slujitoarei cu ochi bizari, cu atât află tot mai multe lucruri despre ea – și cu atât mai greu îi este să o dea uitarii. Chiar dacă ideea de-a se lăsa captivat de Alizeh înseamnă să ignore tot ce-a învățat pană atunci.
Un regat întrețesut este o poveste despre împărății care se ciocnesc, iubiri interzise și o regină de mult uitată care trebuie sa își croiască drum prin întuneric pentru a-și recăpăta tronul, a-și reconstrui imperiul și a-și salva oamenii de la aşa-zisa viață pe care au fost obligați să o ducă.
•👑•
N-am porint cu mari aşteptări de la cartea aceasta, mai ales că citisem recenzia lui Marleen. Ceea ce mi-a plăcut la cartea aceasta au fost personajele, în principal Alizeh, Hazan şi domnişoara Huda. La început mi-a plăcut şi de Kamran, dar după pagina 200, ceva de genu, nu mi-a mai plăcut prea mult de el. Am apreciat faptul că această carte a avut capitole scurte. Şi de asemenea, ideea cărții a fost drăguță, povestea mai puțin. 🥱
Acum, în legătură cu părțile negative ale cărții, chiar am câte ceva de zis. Cartea asta nu a avut niciun fel de suspans, iar plot-ul a fost groaznic. DAR DOAMNE, A AVUT AŞA DE MULTE DESCRIERI, N-AM MAI VĂZUT AŞA CEVA ÎN VIAȚA MEA, DOAMNE😭😭😭 S-ar fi putut lejer să fie scoase 100 de pagini, m-a plictisit aşa tare. Plus că romance-ul a fost oribil.
Acțiunea din ultimele 50 de pagini a fost aşa de previzibilă, penibil🤧 Deşi multe aspecte m-au nemulțumit, totuşi voi continua seria, să văd dacă voi reuşi să rezonez cu următoarele volume. 🙂
Cartea ”Un regat întrețesut” de Tahereh Mafi o puteți cumpăra online de aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu